Nava Sall și pasagerul ei clandestin

O luă printre tufișurile cu frunze lungi și tăioase îndreptându-se spre exteriorul cavernei. Acolo se aflau torul și cabinele echipajului, doar că nu erau încă gata. Totuși, era mai bine să stea acolo decât în zona de hrănire a lui Sall. Se folosi de vizorul costumului pentru a-și face loc prin vegetație. Pădurea nu era deasă, copacii aveau trunchiuri plăpânde, iar vizorul le arăta de un violet puternic, punctat de petece de un roșu aprins. Pereții exteriori ai cavernei erau reci și întunecați, acoperiți de o platoșă chitinoasă ce semăna de la apropiere cu roca cenușie. Existau însă și fâșii galbene în locurile unde plăcile se uneau în apropierea ieșirii.

Se apropie de zona locuibilă, zâmbind ușor. Eronn îi spusese să nu vină acolo, dar sigur că el nu îl ascultase. Voia să vadă cu ochii lui cum arăta pe interior o navă ca Speranzia și, cum ar fi fost periculos să meargă acolo, chiar în situația în care reușea să o recupereze, era mai bine să facă acest lucru pe o navă aflată încă în copilărie.

Adâncul lui Sall era întunecat, dar în acel moment, zona de deasupra lui Tay lucea feeric. Erau mii de luminițe albăstrui ce clipeau deplasându-se haotic. Păreau foarte îndepărtate, dar când bioforii luminoși ai lui Sall marcaseră începutul unei noi zile, le văzuse grăbindu-se să se ascundă sub boltă, la mai mult de patru metri înălțime. Erau insecte bioluminiscente, cu aripi transparente și trupuri acoperite de peri lungi. Existau și alte ființe, cu trupuri ca de piatră și cu ochi mici și lacomi. Erau periculoase cum stăteau la pândă cu gurile căscate și cu un apendice luminiscent atârnând din vârful capului. Deocamdată nu erau un pericol pentru el. Deocamdată, Sall era prea tânăr, iar fauna din interiorul lui insuficient dezvoltată. Peste câteva sute de ani însă, jungla din interior nu ar mai fi fost atât de primitoare. De fapt, nici în acel moment nu era. Dacă nu ar fi avut costumul, Tay ar fi atras probabil atenția creaturilor, dar așa nu îl băgau în seamă. Ceea ce era mult mai bine pentru el.

Ajunse în fața panoului ce închidea ieșirea și se opri. Comandă costumului să îi elibereze o mână și atinse cu palma materialul întunecat. Exista un mecanism complex ce avea să identifice celulele moarte de la suprafața pielii lui și să comande deschiderea ușii. Își retrase mâna, dar nu o acoperi imediat. Știa că aerul nu era prea plăcut, plin de oxigenul și dioxidul de carbon necesar dezvoltării plantelor galenice, dar și de fragmente organice minuscule pe care sistemele lui Sall le procesau, transformându-le în hrană. Simți pe piele o atingere umedă. Aerul era dens, aproape vâscos. Mângâie zona galbenă, neprotejată din jurul ușii, și lansă prionii aduși de pe Cardeea. Trebuia să se asigure de supunerea lui Sall, acum că se hotărâse să urce în zona locuibilă. Își retrase mâna și mânușa îi crescu la loc.

Se întoarse să privească în urmă. La capătul îndepărtat al cavernei, se vedea o geană de lumină – bioforii lui Sall începeau să licărească, anunțând o nouă zi.

*

Pătrunse în zona cabinelor și căută un coridor principal. Acolo ar fi trebuit să existe și module organice de deplasare, chiar dacă Sall nu ajunsese încă la maturitate. Găsi una dintre insectele plutitoare și o abordă, lăsând-o să îl atingă cu antenele lungi ca să-și întipărească în baza de date informații despre el. Încercă să îi transmită destinația și așteptă.

Sall avea un pasager clandestin, dar nu își dădea încă seama de asta. Curând, modulele cu care interacționa aveau să-i aducă la cunoștință prezența lui, deși până atunci spera ca prionii să-și fi făcut deja treaba. Totuși, Tay nu credea că va avea probleme. Sall fusese construit ca și alte nave din gama lui ca să slujească omenirea. Chiar dacă luase naștere într-un alt mod decât celelalte, exista în structura lui celulară nevoia de a se supune unui comandant uman. Trăind un timp la bordul lui, Tay se asigura astfel că el va fi alesul, cel puțin temporar. Eronn insistase asupra acestui lucru, așa cum insistase și să readucă Speranzia pe Cardeea.

Insecta cărăuș bâzâi și se răsuci coborând la nivelul podelei. Nu avea picioare, iar trupul îi semăna cu o placă mare. Avea ochi maronii, fațetați, dispuși de jur împrejurul capului acoperit de perișori gălbui. Dedesubt, nu era netedă, ci avea o serie de tuburi și de pliuri ce vibrau. Tay avu un moment de șovăială, apoi se așeză pe spinarea ei. Insecta se ridică lin, scoțând un fâsâit slab, și o porni pe coridor, prinzând în curând viteză. Eronn îi vorbise despre ele, îi arătase imagini antice, dar nu întâlnise niciuna. Se lăsă purtat spre modulul de comandă. La un moment dat, observă că podeaua se mișca de parcă i-ar fi ajutat să se deplaseze. Se simțea un curent destul de puternic. Se concentră asupra zonei de sub el și simți o modificare a densității acolo unde formațiunile tubulare comprimau aerul și apoi îl eliberau cu putere. Nu era însă numai asta. Insecta nu avea aripi, dar diferența de presiune între corpul ei și podea o ajuta să înainteze.

Trebuia să se familiarizeze cu trupul lui Sall, chiar dacă nu avea  cum să-l folosească împotriva Speranziei. Aceasta arătase o preferință pentru tânăra navă, deci ar fi fost șanse să îi găsească și lui Sall un rol. Se așeză mai comod, își strânse picioarele sub el și închise ochii. Legănatul insectei era chiar plăcut și îi amintea de Hubb și de sfere. În copilărie, avusese camera plină de reprezentările Speranziei, dar mai târziu, în mină, nu se maigândise că va ajunge la bordul ei sau că o va controla. Nici acum nu era sigur că asta se va întâmpla. Voia însă să reușească. Nu numai pentru Eronn și Hubb, ci și pentru el.

Își reconstrui în minte imaginea Lumii Con. Știa teoretic cum funcționa Conul, dar nu și-l amintea efectiv, deși trecuse prin miezul lui. Trupul lui fusese construit, la fel ca al fraților lui, să facă față descompunerii și compunerii necesare trecerii prin Con, dar asta nu însemna că mintea lui umană înregistrase ceva din fracțiunea de timp necesară saltului de la Cardeea la Galene.

Și Sall era tot materie și vibrație la fel ca orice altceva. Căută energia și acea frecvență stabilă care i-ar fi dat posibilitatea să ajungă la fratele lui. Timpul vibra, iar materia era liberă de legături, transformându-se încet în lumină. Contururile lui Sall începură să fie din ce în ce mai vagi până când se pierdură într-o simfonie de sunete. Totul tremura în jurul lui, totul părea haos, materia redevenea energie, iar filamentele ei se întindeau până departe.

Eronn?

Acesta îi apăru ca o siluetă în mijlocul luminii.

Am luat legătura cu bărbatul de pe Ascensiune. Cu Remi Wadee. A fost încântat să ne ajute, deși nu sunt sigur că vrea să se întoarcă pe Ascensiune.

Gândurile lui Eronn îi apărură ca o neliniște a materiei.

Comandantul Jonson a insistat că este de încredere. Dar…

Tay văzu imaginea zâmbitoare a fratelui său.

Sunt sigur că este mai mult decât mi-a spus. Deși insistă să dea vina pe agenți, cred că Jonson ar fi mulțumit să pună el mâna pe Speranzia.

Încă nu a renunțat la gândul acesta? Credeam că este ocupat cu colonizarea, dar ai dreptate, o navă ca Speranzia este dorită de toți. Remi Wadee nu este interesat de asta. Am simțit că dorește altceva.

Speranzia a refuzat să mă primească, cum ai și bănuit, dar sunt acum pe cealaltă navă, spuseTay încruntându-se. Voi cere să vorbesc cu comandantul Speranziei, așa că voi ajunge în curând și la bordul ei.

Mă așteptam să fie așa, nu-ți face probleme. Speranzia are un alt stăpân, chiar dacă totul a fost o înșelătorie, iar noi va trebui să ținem seama de asta. Să nu te simți prost că Speranzia nu va mai fi a ta, există și alte posibilități. Important este să-i convingem comandantul să o aducă înapoi pe Cardeea sau să ți-o predea, deși nu cred să fie de acord cu a doua variantă. Cine ar fi, cu o navă ca Speranzia!

Gândurile lui Eronn se subțiară. Era distras, așa că alese să se retragă.

  Voi reveni, frate!

Întredeschise ochii și clipi des ca să se obișnuiască cu lumina slabă. Să nu se simtă prost că nu avea să fie comandatul Speranziei! Că altcineva i-o suflase de sub nas în timp ce el se chinuia în minele lui Xeno. Își aminti cum fusese capturat după ce Anss Herd distrusese orașul Hubb și cum fusese la un pas să fie executat. Apoi, cum același Anss Herd îl înșelase și încercase să-l folosească împotriva fratelui său.  Noroc că Anss Herd dispăruse deja în Con, altfel l-ar fi sfâșiat cu mâinile lui! Acum trebuia să facă totul ca să o recupereze, orice ar fi însemnat acel totul. Aici el și Eronn nu prea cădeau de acord, dar era sigur că rezultatul conta indiferent de metode. Ar fi fost o izbândă personală să smulgă nava din ghearele agenților, ca și când prin asta ar fi reușit să șteargă o parte din amintirile din mină.

De pereții tunelului atârnau formațiuni tubulare de dimensiuni mai mici decât bioforii din cavernă. Acestea erau acoperite de membrane translucide sub care materia răspândea o licărire galbenă. Insecta cărăuș avansă până unde coridorul se termina în întuneric și se opri. Tay coborî și își continuă drumul intrând în zona punții. O serie de membrane îi mângâiară costumul și se simți împins ușor înainte. Dincolo era beznă, dar curând din mijlocul ei se desprinseră milioane de puncte luminoase – un întreg univers înstelat. Era numai o iluzie. Sub  picioarele lui se vedea fața strălucitoare a lui Alignak, iar deasupra, într-un colț a marii cornee, ce îl despărțea de vid, răsărea o parte din sfera albastră și noroasă a lui Galene.

Bioforii de pe suprafața corneei începură să se aprindă, iar universul păli.

Tay răsuflă adânc și comandă costumului să se retragă. La început simți răcoare, dar puntea răspunse senzației și crescu temperatura. Aerul era curat și plăcut de respirat, deși diferit de cel de pe Cardeea. Exista un miros vag și plăcut, marca personală a oricărei nave, care avea să i se impregneze în trup, făcându-l ușor de recunoscut de miile de organisme ale lui Sall. Astfel avea să fie în siguranță oriunde s-ar fi dus.

– Arată-mi-o pe Speranzia! spuse, iar vorbele i se întoarseră cu un ecou grav.

Tatăl lui, Hauer Uve, îl crease pentru a fi comandantul Speranziei, dar anii petrecuți în mină îl văduviseră de cunoștințele pe care ar fi trebuit să le aibă pentru a călători la bordul navei. În loc să crească alături de Speranzia și să ajungă să o cunoască, se chinuise ani de zile să scoată magnetit pentru Xeno. Asta lăsase urme, oricât ar fi insistat el că nu era adevărat.

Uriașa cornee se puse în mișcare, iar corpul lucios, de pește, al Speranziei apăru deasupra lui. Era enormă, cel puțin de zece ori mai mare ca Sall, argintie și grațioasă, ținându-și pânzele pe jumătate deschise, aflată într-un echilibru perfect între cele două corpuri cerești. Tay respiră adânc, întipărindu-și în trup mirosul lui Sall. Dacă ajungea pe Speranzia, acesta nu avea să-i ceară eliminarea, pentru că l-ar fi recunoscut ca membru al echipajului lui Sall. Asta avea să-l ajute să câștige timp. Apoi avea să intervină și Remi. Totuși, se putea aștepta ca Alexander să-i facă probleme și să nu accepte comanda altcuiva atâta timp cât Adra Rahven mai era în viață. Se gândi intens la asta căutând variabile printre filamentele întinse de univers în jurul lui Sall.

Arată-le ce vor să vadă, spune-le ce vor să audă. Nu trebuie să fie adevărul, pentru că te vor crede atâta timp cât ce vei susține se va potrivi realității lor. Trebuie să te creadă slab.

Sfatul lui Eronn era bun. Putea să facă asta. Putea să le vândă iluzii, putea să-i dezbine. Trebuia să-și urmeze liniștit planul, să adune informații despre situația de pe Galene și despre bărbatul care ceruse ca Speranzia să fie adusă acolo. Un lucru avea să fie greu de realizat –  să îl ducă pe Adrew Hermen înapoi pe Cardeea pentru a fi judecat.

*

Sall simți că se întâmplase ceva cu el când senzorii îi semnalaseră o prezență nouă. Se roti în jurul Speranziei, deschizându-și aripile mari și încercând să prindă în filamentele de biopolimeri lumina lui Etain. Anumite lungimi de undă le făceau să strălucească aberant și astfel spera să-i atragă atenția. Sigur că el era încă insuficient dezvoltat în raport cu bătrâna navă, dar tot avea atuurile lui. Pentru că fusese creat de replicatoare, împrumutase ceva din calitățile ei, așa că se putea mândri cu un strat exterior mult mai frumos decât al Speranziei, strălucind în radiația astrului,și cu un trup alungit și zvelt. Acesta îi permitea să facă mișcări elegante, să accelereze aproape la nesfârșit, simțind viteza inundându-l cu un sentiment de împlinire. Fiorii de plăcere, abia descoperiți pe când survola suprafața stearpă a lui Alignak, se răspândeau prin sistemul meta-organic, cu influențe asupra organismelor simple ce îl populau. De fiecare dată când creierul transmitea senzația de plinătate a zborului neîngrădit, o nouă generație de simbioți creștea în zona biologică din adâncuri.

Acum, anomalia care îl lovise îl lăsase puțin amețit.

Speranzia? Se întâmplă ceva cu mine!

Vocea navei traversă vidul, liniștindu-l.

Felicitări! Ai devenit navă pentru primul tău pasager!

Pasager? Asta simt acum?

Speranzia se apropie de el, greoaie, dar totuși elegantă. Acum îi vedea partea ranforsată din față, cu mai multe straturi protectoare, dar și cupola camerei de comandă, acoperită pentru moment de o pleoapă argintie.

Da, există o zonă, pe care cei de pe Cardeea o numesc Lumea Con. Acesta le permite să călătorească rapid prin univers, iar una dintre ieșiri se deschide în mine. Cel pe care îl ai la bord este Tay Uve, din familia celor care mi-au fost comandanți acum mult timp. Eu nu am putut să îl primesc, am deja un comandant, așa că l-am trimis spre tine.

Sall se opri deasupra ei, transmițându-i un sentiment de teamă.

Nu-ți face probleme! Am fost creați să trăim alături de oameni, chiar și tu care te-ai născut altfel decât noi. Deocamdată, încearcă să îl cunoști pe Tay Uve și să creezi o legătură cu el, apoi vei vedea dacă el ți se va potrivi. Nu trebuie să alegi din prima, tu nu ai limitările mele în privința comandantului. Poți să mai aștepți.

Voi încerca. Acest Tay pare un organism interesant, diferit de ce am simțit până acum. Va fi o experiență nouă, spuse cu vocea reflectându-i ușurarea.

Se îndepărtă brusc de Speranzia, strângându-și aripile și răsucindu-se ușor pe o parte. Era începutul unei noi etape pentru el, când avea să îi cunoască în cele din urmă pe oameni.

Tay Uve! transmise creierul lui, iar sistemele interne luară cunoștință de noul organism de la bord adulmecând și impregnându-se de amprenta lui organică.

De când costumul se retrăsese dezvăluindu-i trupul, sistemele de recunoaștere ale lui Sall culeseseră celulele epiteliale, firele de păr, secrețiile glandelor – picături infinitezimale de sudoare și sebum – filtraseră componentele organice volatile din respirația lui, un amestec de metanol, izopren, cetone și alte gaze, impregnate de mirosul lui caracteristic. Tay deveni astfel un șir de impulsuri energetice, de celule specializate, de mirosuri. Sall începu să îl cunoască, dar de abia aștepta să îl înțeleagă ca persoană. Așa cum spusese și Speranzia, la un moment dat trebuia să-și aleagă un comandant, dar înainte de asta era necesar să se familiarizeze cu oamenii.

(Agenții haosului, STELARIUM #3)

Unde găsiți cărțile mele:

Crux: cruxed.ro

Elefant: Regatul sufletelor pierdute

Elefant: Ascensiunea stelară

Elefant: Agenții haosului Elefant.ro

Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor

Librărie.net

Cartepedia

Emag

Uzina de carte 

Books-express

Google Play

Alte librării:

Librăria Mihai Eminescu – București

Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)

Bookstory – Cluj Napoca

Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)

Librăriile Alexandria.

Un gând despre „Nava Sall și pasagerul ei clandestin

Adăugă-le pe ale tale

  1. A republicat asta pe fata noptii și a comentat:
    „Uriașa cornee se puse în mișcare, iar corpul lucios, de pește, al Speranziei apăru deasupra lui. Era enormă, cel puțin de zece ori mai mare ca Sall, argintie și grațioasă, ținându-și pânzele pe jumătate deschise, aflată într-un echilibru perfect între cele două corpuri cerești. Tay respiră adânc, întipărindu-și în trup mirosul lui Sall. Dacă ajungea pe Speranzia, acesta nu avea să-i ceară eliminarea, pentru că l-ar fi recunoscut ca membru al echipajului lui Sall. Asta avea să-l ajute să câștige timp. Apoi avea să intervină și Remi. Totuși, se putea aștepta ca Alexander să-i facă probleme și să nu accepte comanda altcuiva atâta timp cât Adra Rahven mai era în viață. Se gândi intens la asta căutând variabile printre filamentele întinse de univers în jurul lui Sall.”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: