ADREW HERMEN

,,Cunoaşterea înseamnă putere! Află tot ce poţi despre locul în care te afli, despre istoria şi oamenii lui, chiar dacă n-au legătură cu misiunea ta! Asta-i spusese maestrul Lumni înainte să plece cu Sten în Republică. Prim-agentul, mai experimentat în transferuri anh, îl însoţise ca să-l ajute. Instruit de Lumni, Adrew considera însă că s-ar fi descurcat şi singur, nereuşind să scape de impresia că Sten fusese trimis de Edrin ca să-l supravegheze.

Biblioteca era o clădire cu ziduri netede din plăci metalice, un cub strălucitor în mijlocul clădirilor clasice. Fusese acolo de câteva ori în timpul zilei, dar nu îndrăznise să caute prea adânc. Acum însă, trebuia să rişte dacă voia să afle mai multe. Lumni insistase asupra acestui lucru când discutase cu el ultima oară. Nu mai aştepta în zadar. Eşti pregătit. Deja corpul tău nu mai respinge pseudoclathrinul, deci te poţi folosi de el pentru a te conecta la Reţea. Este important să afli mai multe despre Ascensiune! De ce era asta atât de important dintr-o dată, nu înţelegea, dar oricum trebuia să se supună. De fapt, aproape că-i mulţumise maestrului Lumni, pentru că în sfârşit îi dăduse ceva de făcut după atâţia ani de inactivitate.

Totuşi, ceva se apropia de el, o nelinişte, o avertizare, venită dinspre ceilalţi agenţi din fluxul anh, arătând că lucrurile nu mergeau bine. Era în pericol? Poate. De la îndepărtarea lui Edrin, toţi cei apropiaţi lui erau mai mult sau mai puţin vizaţi.

ana-maria negrila stelarium

Dacă-l ameninţau pe el, care lipsise atât de mult din Regat, însemna că Sten urma să fie curând retras. Trebuia să se protejeze. Se gândi la Remi, întrebându-se dacă prietenia lor ar fi fost suficientă ca să-i ceară ajutorul. Nu trebuia să se grăbească. Nu încă…

Opri levitatorul într-o parcare din apropiere şi se apropie de bibliotecă. Uşa din faţă era deschisă, aşa că intră. Înăuntru, câţiva tineri cuplaţi la terminale şi-o bibliotecară între două vârste, care-l privi când îi auzi paşii. Adrew se apropie de ea, verificând rapid scanerul cuantic din faţa biroului. Nu era cel pe care-l ştia, dar niciunul care să detecteze anh-ul, aşa că nu risca nimic.

– Aş dori să caut nişte informaţii despre Ascensiune, i se adresă zâmbind uşor.

Femeia se uită la tânărul palid, cu păr şaten deschis şi ochi căprui, prietenoşi, şi-o luminiţă i se aprinse în priviri. O să plec repede, îi sugeră Adrew, simţindu-i gândurile ca pe-o panglică de energie. N-o să-ţi fac probleme! Femeia întinse mâna şi decuplă bariera ce-i despărţea.

– Mulţumesc. O să termin în câteva minute. Unde sunt dosarele Ascensiunii?

Intră în încăperea pe care bibliotecara i-o deschisese. Pereţi cu nişe din material neted şi strălucitor, lumini care veneau de niciunde. Atmosfera era plăcută, diferită de cea din restul bibliotecii. În mijlocul sălii, un fotoliu şi-o consolă, levitând deasupra podelei. Se uită în jur. Pereţii erau împărţiţi în pătrate scrijelite cu semne. Se deplasă de jur-împrejur, atingându-le uşor cu degetele şi încercând să reţină inscripţiile, chiar dacă nu ştia ce însemnau. I-ar fi putut cere ajutorul lui Sten sau altui agent din flux, dar nu voia să rişte atâta timp cât nu ştia cine-l ameninţa. Să fie Ralle? Sau poate maestrul Minago? Respiră adânc, simţind cum inima i-o lua iar razna. N-avusese noroc să găsească un corp mai rezistent! Sten îl asigurase că misiunea lui n-avea să fie atât de lungă, încât să se pună problema înlocuirii pseudocorpului, dar anii treceau şi el era tot în Republică. Să stai tu atâta timp într-un trup bolnav! Tu care preferi misiunile scurte şi transferul cu naniţi! N-avea cui să se plângă, iar inima lui nu mai rezista. Cu o săptămână în urmă Remi insistase să-l ducă la doctor ca să afle ceea ce ştia deja. Era adevărat că trupul lui din Cripta Agenţilor era sănătos, doar că nu putea ajunge la el. După ce termin misiunea, o să fac din nou transferul! se consolă el.

Două cercuri ce se intersectau, aşezate în mijlocul unui hexagon. Ascensiunea. Atinse panoul rece şi auzi o voce.

– Cuplaţi-vă!

Se apropie de consolă, se aşeză pe fotoliu şi conectă mufele la implantul clathrin al pseudocorpului. Şi în Republică exista un flux de IA-uri, din păcate nu reuşise până atunci să intre direct în el, aşa cum făcea cu cel anh. Încercă să simtă informaţia din spatele imaginilor puse la dispoziţie de Reţea, dar nu reuşi. Văzu însă o listă de fişiere la care avea acces, un amestec eterogen de documente şi înregistrări. Ceru să fie sortate pe ani şi le solicită pe cele mai vechi, din timpul căpitanului Jonson. Erau doar câteva, ceea ce-l miră. Se încăpăţână se meargă mai departe. Nu-i nimic aici? Sten îl asigurase că informaţiile despre IA-ul Ascensiunii trebuiau să fie acolo. Erau ascunse? Reţeaua părea simplă, nu semăna cu cea din Regat. Se afundă printre date, mergând tot mai adânc, ocolind obstacolele, cu ochii la fluxul de energie pe care anh-ul i-l punea la dispoziţie. Astfel reuşi să înainteze. Pas cu pas, de la o informaţie la alta, de la o înregistrare la alta. Unde eşti? IA-ul Ascensiunii părea greu de găsit. Totuşi, memoria ce-l conţinea se afla în acel oraş, în acea bibliotecă… dacă datele aduse de Karl, în urma misiunii din insula Ariete, erau corecte.

O mişcare în flux şi dintr-o dată, Reţeaua începu să capete mai multă substanţă. O prezenţă, mai multe, ce semănau cu ale agenţilor anh, doar că nu erau ei. Spaţiul în care evoluau era diferit. Se gândi la Regat, la ceilalţi, şi dintr-o dată, se trezi în alt loc, pe-o plajă unde mai fusese cu Sten în timpul unei misiuni în Comintern. Doar că acum era singur, întins pe nisipul ud, privind cerul foarte albastru şi ascultând zgomotul valurilor. Mirosul de alge şi cel inconfundabil, adus de briza din larg, îi desăvârşiră impresia că Sten şi Karl se aflau undeva în apropiere. Nu-i vedea, dar îi simţea în minte, gata să-i vorbească…

 

 

… Plaja pe care se afla acum Adrew putea fi aceeaşi, cu Minago, Lumni, Ralle şi ceilalţi, aflându-se undeva în apropiere.

Acelaşi miros de apă sărată,

Acelaşi nisip gălbui,

Aceleaşi tufişuri rare,

Acelaşi cer fără nori…

Ce bine că eşti aici! răsună o voce, care i-ar fi putut aparţine lui Sten, dacă Adrew n-ar fi stabilit de la început că era imposibil. Nu era Sten, pentru că nu putea fi el.

Cine eşti? întrebă Adrew, încă întins pe nisip, simţind căldura soarelui şi răceala nisipului umed. Dacă s-ar fi ridicat, şi-ar fi văzut interlocutorul, doar că nu se putea mişca.

Cine sunt eu? Pe CINE căutai?

Adrew căzu pe gânduri.

Pe cineva care să-mi vorbească despre nava Ascensiune. Poţi să faci asta?

Poate că da. Dar de ce-aş face-o? Nu discut astfel de lucruri cu oricine dă buzna aici…

Vocea suna circumspect.

Atunci de ce vorbeşti cu mine? Nu intenţionase să fie ironic, dar tonul îi ieşise mai aspru decât intenţionase.

Nu ştiu. Nu ajung mulţi pe-aici. Sunt destul de singur, sau cel puţin, am fost singur în ultima vreme.

Îmi pare rău.

Zgomotul valurilor se înteţi, aşa că Adrew ridică vocea.

Hei, e ciudat să stau aşa! De ce nu mă laşi să mă mişc?

Interveni o pauză, de parcă vocea s-ar fi stins în depărtase. Adrew simţi briza mângâindu-i faţa şi închise ochii, încercând să scape de senzaţia că Sten şi Karl se aflau lângă el.

Tu eşti IA-ul Ascensiunii? întrebă brusc.

Şi dac-aş fi?

Pe tine te căutam…

De ce?

Cu ochii încă închişi, Adrew sesiză o schimbare în structura lumii. Ceva încerca să-l sondeze, o prezenţă curioasă, avidă de informaţii. Nu putea să-l lase să se apropie, aşa că se eschivă hotărând că era mai bine să se retragă pentru moment. Adunând energia anh, se răsuci, smulgându-se din capcana nisipului, a soarelui şi-a brizei. Privi în jur la plaja aurie şi la digul ce tăia marea în două. Pe un pietroi ieşind din apă, un tânăr asiatic îl privea alarmat. Semăna destul de mult cu Ralle, doar că n-avea privirea lunecoasă a acestuia.

De ce-ai făcut asta? Nu te ameninţam cu nimic…

Adrew râse, scuturându-se de nisipul ce sclipea în soare, arătându-şi faţetele de poliedru pe care se derulau milioane de imagini. Cronica unei întregi epoci, din care Adrew încercă să reţină cât mai mult. Informaţii de tot felul, prinse de-a valma, frânturi pe care nu le înţelegea, dar le înregistra în sensomemorie, sperând să le analizeze mai târziu.

IA Yoshida?

Marea se întunecase, cerul se acoperise brusc de nori, iar o furtună părea să-şi descarce furia aproape de orizont.

Eşti un hoţ!

Adrew râse de eforturile celuilalt de a-l azvârli afară din lumea lui.

De fapt, nici n-avem despre ce să mai discutăm…, spuse în timp ce se retrăgea rapid, folosindu-şi energia pentru a forţa o deschidere înapoi în bibliotecă. Valurile mari măturară plaja, iar tânărul se ridică de pe stânca lui, plutind deasupra mării.

Nu scapi aşa uşor! Cine eşti?

Adrew se răsuci, ferindu-se de masele de apă ce se năpusteau asupra lui. Se înălţă la rândul lui ajungând în apropierea tânărului. Ne mai vedem atunci! spuse făcându-i semn cu mâna.Undeva la dreapta, se crease o breşă prin care vedea camera în care intrase cu puţin timp în urmă. Se repezi prin deschizătură, rostogolindu-se într-o dată pe podeaua tare şi lovindu-se la umăr. Se ridică masându-şi locul dureros, cu capul arzând de date. Se aşeză pe podeaua rece, luându-şi răgazul de-a pune informaţiile într-o formă care să-i permită să le păstreze pe toate. Sigur că astfel nu mai avea acces la ele un timp, dar nu conta. N-avea nevoie de ele în acel moment. Poate mai târziu, după ce misiunea lui începea cu adevărat. Îşi permitea să mai aştepte puţin, de vreme ce nu risca nimic. Totuşi, odată cu informaţiile, o umbră îi pătrunse în minte, agăţându-se de el, imposibil de detectat. Adrew respiră adânc, împingând noua arhivă într-un colţ al fluxului anh pe care-l folosea foarte rar.”

Reclame

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: