Stelarium – fragment iernatic

A doua zi dimineaţă, părăsiră palatul şi, în curând, ajunseră în mijlocul unui viscol cumplit. În levitator era cald, aşa că Sten îşi scoase haina groasă, punând-o pe banchetă. Ralle se aşezase într-un colţ, cât mai departe de el şi părea că moţăie. Schimbaseră doar câteva cuvinte la limita politeţii. Sten nu insistase, văzându-l că nu se simţea bine. Avea o paloare pe care nici tenul smead nu i-o ascundea. Fuseseră nevoiţi să-şi taie părul scurt, ca să nu se deosebească de cei din Republică şi asta îifăcea să arate ciudat. Sten se apucă să studieze datele misiunii, uitându-se din când în când la Ralle. Mişcările levitatorului nu-l ajutau. Stătea cu buzele strânse şi ochii închişi, defensiv şi închis în sine. Mai bine aşa!

Levitatorul avea să-i lase peste câteva ore la graniţa cu Republica, unde îi aştepta alt vehicul ce urma să-i ducă până la primul oraş ce avea legătură directă cu Liftportul. Cartele de identitate fuseseră realizate de cea mai bună echipă de manipulatori de date şi nu era nicio problem în această direcţie. Nu documentele îi dădeau de gol pe agenţi, ci folosirea anh-ului în momente nepotrivite, când descărcarea de energie putea fi detectată de punctele de control. După Război, Republica dezvoltase sisteme de protecţie ce ridicau probleme agenţilor. Nu mai era atât de uşor să te infiltrezi aşa cum fusese înainte de război. Dacă doreau să treacă neobservaţi, trebuiau să se comporte ca nişte oameni obişnuiţi. El juca rolul unui intermediar în afacerile cu heliu-3 şi avea acte ce-i dovedeau apartenenţa la unul dintre conglomeratele cu interese în domeniul energiei, iar Ralle îl urma ca asistent – o mică răzbunare a IA Edrin, care îl făcu pe Sten să zâmbească. Zilele bune se terminaseră pentru Ralle Genaro şi simţea şi el asta.

Dar să nu anticipăm! îşi zise.

Şi totuşi… Un timp fuseseră prieteni, atât cât permitea regulamentul anh, şi încercaseră să se ajute reciproc ca să treacă mai uşor peste perioada de pregătire. Ralle se pricepea mai bine decât el să fie pe placul superiorilor şi de aceea nu duseseră lipsă de nimic. Într-o iarnă, azvârliţi în mijlocul unui viscol asemănător, aflându-şi adăpost întrun cort, ce se cutremura la fiecare rafală, Genaro găsise destulă forţă să plece să caute de mâncare în timp ce el stătea învelit în sacul de dormit şi tremura. Se întorsese după un timp cu două bucăţi de pâine uscată pe care le ronţăiseră într-un colţ

Apoi fuseseră amândoi aleşi de către Maestrul Minago şi lucrurile intraseră pe un nou făgaş. Pregătirea devenise mai dură, dar se terminase cu foamea şi frigul. Aveau alt statut, fiecare primise câte o încăpere, haine mai bune, mai mult respect din partea celorlalţi, mai multă libertate. Pentru prima dată, aveau lucruri care le aparţineau. Mai târziu, el fusese remarcat de Edrin şi, dintr-o dată, Ralle se distanţase, petrecând mai mult timp în preajma maestrului. Nu discutaseră niciodată poziţia fiecăruia, cu toate acestea, Sten crezuse că îl va susţine. Fusese naiv? Desigur. Genaro nu avea nicio legătură cu Edrin, în schimb îi datora loialitate lui Minago. Când el îl atacase, Ralle acţionase în mod normal şi îl apărase.

Aşa e. Nu trebuia să te las să faci asta! auzi vocea lui Edrin.

Se ridică şi se apropie de Ralle. Dacă nu lua măsuri, starea lui avea să îi pună pe amândoi în pericol.

– Cum îţi mai e?

Ralle miji ochii şi se strâmbă. Îi era greaţă şi se temea să deschidă gura ca să nu vomite. Lovitura lui Sten îi distrusese echilibrul şi îl umpluse de răni prin care energia i se scurgea treptat. Suferea cumplit. Nu ar fi trebuit să fie pe drum în starea asta, dar nu avusese de ales. Se hotărâse să se odihnească până la destinaţie ca să-şi conserve forţele. Se gândea însă cu groază că va trebui să se dea jos din levitator şi să traverseze graniţa, înfruntând viscolul.

 – Lasă-mă să te ajut.

Sten se aşeză lângă el şi-i cuprinse umerii. Ralle încercă să protesteze, dar fără prea multă convingere. Dacă primea energie, urma să se simtă mai bine, dar nu voia nimic de la Sten. Totuşi, în acel moment, nu avea putere nici să-l urască.

– Vrei să te ajut, Ralle? insistă el.

– Da, şuieră acesta deschizând ochii mari.

Repară ce ai stricat!

Chiar aşa?

Sten îşi imagină o furtună de protoni în mijlocul căreia îl împinse brutal. Energia începu să se scurgă încet spre agent, în timp se radiaţia îi lingea faţa. Ralle încercă să se ferească, fără să renunţe însă la energia vindecătoare. Undeva, Edrin începu să râdă de dezolarea agentului şi de neputinţa lui de a-şi accepta înfrângerea sau de a se retrage. Ura lui Ralle semăna cu nişte nori de furtună ce înconjurară fluxul.

Cine te-a pus să fii nesăbuit?

– Odihneşte-te acum!

Sten se retrase rânjind în colţul lui.

O să fii mai bine în curând.

close up photography of snowflake
Fotografie de Egor Kamelev pe Pexels.com

Ralle adormi legănat de mişcările levitatorului, dar Sten rămase treaz încă multă vreme. Se foi pe banchetă. Hainele, mai strâmte decât robele purtate de obicei, îl deranjau. Se hotărî să-şi desfacă fermoarul de la cămaşă şi făcu acelaşi lucru şi pentru Ralle, care nu se mişcă, cufundat în somn. Afară viscolul scotea sunete înalte, iar prin fereastră, Sten vedea câmpia albă şi copacii ce se aplecau în bătaia vântului. Nu ningea, dar zăpada era spulberată, făcând drumul mai anevoios. Şoferul levitatorului, un bărbat în vârstă, stătea cu ochii aţintiţi la şosea, fredonând nişte frânturi de cântec.

– Cum o duce? îl luă prin surprindere întrebarea lui.

De obicei, inferiorii nu se adresau prim-agenţilor, dar nu se supără.

– Probabil mai bine.

Ochii şoferului se întoarseră o clipă spre el. Era negri şi intenşi; buzele-i zâmbeau însă.

– Mila este mare lucru!

– Crezi că am făcut-o din milă? Sten ridică din sprâncene.

– Nu, dar n-are importanţă pentru el, nu-i aşa, şefule?

Sten îl cântări din priviri şi-şi întinse mintea spre el. Spre surprinderea lui, nu găsi nimic, de parcă agentul ar fi fost făcut din întuneric.

Lasă-l! îi spuse Edrin şi Sten se retrase nedumerit. Şoferul se cufundă din nou în muţenie. Se ghemui pe banchetă şi închise ochii. Poate era bine să adoarmă; cine ştie când urma să se odihnească din nou?

Prinţe?

Edrin părea să moţăie şi el.

Am pornit în sfârşit. Vocea-i răsuna somnoroasă. Vom vedea acum cât a meritat aşteptarea!

 Aşteptarea?

Da, un răgaz în care să învăţ, asta mi-a cerut Lumni. Sunt atâtea de ştiut despre lume. Deci nu pot spune că a fost un an irosit, deşi a părut o eternitate.

 Ralle gemu în somn.La

Lasă-l în pace. Pentru Edrin, Ralle nici nu exista. Ce idee pe Minago să-l trimită la moarte cu bună-ştiinţă. Nu că i-ar fi fost mare aliat, dar îi era, totuşi, loial.

Maestrul Minago acţionează ciudat în ultima vreme.

Poate ceva îl afectează!

Lui Sten fraza i se păru ironică, dar nu ceru lămuriri. Edrin îi explica anumite lucruri dacă o considera potrivit. Fără legătură cu discuţia, văzu Cripta Agenţilor şi pe Minago, odihnindu-se într-unul dintre sarcofage. Imaginea îi scăpase lui Edrin, tocmai pentru că împărţeau aceeaşi sensomemorie.

Ce se va întâmpla? spuse, temându-se singur de întrebare. Sensomemoria lui Edrin îl prinse strâns, fără să îl rănească.

Nu-ţi bate capul cu asta. Ai grijă să ajungi cu bine pe Staţie.

Odată acolo, mă voi descurca singur.

Sten se retrase. Poate îşi îngăduise prea multe, dar prinţul avea dreptate. Era un vehicul. Mai important decât misiunea dată de Cedrin, era să supravieţuiască până la Liftport. Levitatorul se cutremură şi se opri brusc. Sten deschise ochii şi-l văzu pe şofer îmbrăcându-şi haina şi trăgându-şi gluga.

– Ce s-a întâmplat?

– Ne-am înzăpezit. Nu-i problemă, rezolv eu imediat.

Deschise uşa, iar aerul rece năvăli înăuntru, împrospătând pentru o clipă atmosfera fierbinte. O pudră fină acoperi scaunele din faţă şi se aşternu pe podea. Mirosea a camp deschis şi a ninsoare. Sten respiră adânc şi adormi.

*

Pentru Ralle drumul fu un coşmar adânc care nu se termină nici când ajunseră la graniţă. Părăsi levitatorul cald şi se târî după Sten prin viscol, evitând posturile de pază. Din fericire, vremea proastă afecta echipamentele şi senzorii. De scanere trebuiau încă să se ferească, dar cum aveau date despre amplasarea lor, nici asta nu era o problemă. Totuşi, starea lui, da! Gros îmbrăcat, nu simţea frigul, dar rafalele de vânt îl făceau să şovăie pe picioare. O pală mai puternică îl dărâmă în zăpadă. Se ridică cu greu, înaintând încovoiat. Mergeau contra vântului. Sten luase un avans destul de mare, iar el se chinui să-l ajungă, bâjbâind prin ninsoare.

Traversau o câmpie întinsă, plină de copaci desfrunziţi şi tufişuri. O să mă lase aici să îngheţ! gândi de parcă ar fi fost o consecinţă logică a ceea se întâmplase până atunci. Se forţă să continue, dar picioarele parcă nu-l ascultau. Sunt un nevolnic! gândi. Nu sunt bun de nimic! Dar nu era vina lui, ci a lui Sten şi a lui Karl, care-l atacaseră cu o seară înainte. Ura îi dădu puţină putere şi mai parcurse câţiva metri fără să se împiedice.

ana-maria negrila stelarium

Să fii una cu natura! îşi repetă încercând să se liniştească şi să-şi mai sporească forţele. Să fii netulburat! Să fii ca vântul, ca ninsoarea! Masele de aer în mişcare aveau multă energie înmagazinată şi, dacă reuşea să intre în starea potrivită, putea să se alimenteze de la ele. Nu funcţiona însă, pentru că nu simţea nici pace, nici abandon. M-a atacat! A vrut să distrugă misiunea! Sau poate pe mine! Se mai chinui puţin. Nu vrea să ajungă pe Staţie, ci să scape de mine şi să fugă în Republică. Îl cuprinse panica şi-şi dădu seama ce greşeală fusese să plece cu el în misiune. N-ar fi trebuit să accepte asta. Dar cum? Nu i se împotrivise niciodată maestrului Minago. Cum să-i spună că se înşela, dar să nu semene cu nesupusul de Sten? Încercase totuşi, dar nu fusese ascultat! Silueta celuilalt se vedea neclară undeva între două tufişuri. Încă un pas şi-l pierdu din vedere. Se joacă cu mine!

– Sten! îl strigă ajungând la capătul puterilor. Aşteaptă!

Încercă să se grăbească spre locul unde-l văzuse ultima oară, dar se împiedică din nou şi căzu cu faţa în zăpadă. Se zbătu să se ridice, cu vântul copleşindu-l, singur în mijlocul întinderii alb-negru. La stânga, nişte stânci scobite, gata să-i ofere adăpost. Graniţa nu era departe şi se putea întoarce în Regat după ce se termina viscolul. Se târî până la ele şi se lăsă să cadă într-o adâncitură. Se chirci cu mâinile strânse la piept şi închise ochii, care-l usturau. Nimeni nu se aşteptase la un asemenea viscol. Oh, ce să fac? Cum o să-l înfrunt? N-am nicio şansă!Se concentră să-l simtă pe Sten, dar nu reuşi. N-avea suficientă energie pentru asta. Irosise surplusul dat de Sten Darr ca să ajungă până acolo. Îl cuprinse disperarea. Chiar dacă se întorcea în Regat, ce primire-l aştepta acolo? Cum să explice că nu-şi îndeplinise misiunea? Ce avea să spună maestrul Minago? Atât de aspru cu alţii, avea să fie părtinitor cu el şi de data asta? Vântul inundă pentru o clipă scobitura în care se afla, gata să-l azvârle afară. Pipăi peretele şi-şi prinse degetele de crăpăturile care-l brăzdau.

Chiar nu eşti bun de nimic! O voce îi răsună în minte.

Miji ochii şi-l văzu pe Sten înghesuindu-se lângă el în spaţiul strâmt. Agentul scoase din rucsac o reţea inteligentă ce se prinse de pereţi, sigilând intrarea. Vântul şi şuieratul încetară. Ralle îşi îndreptă trupul atât cât îi permitea înălţimea cavernei, îşi coborî gluga şi-şi scoase obrăzarul. Era alb la faţă. Sten făcu acelaşi lucru. Ralle văzu energia pe care o emana, de parcă nu s-ar fi luptat cu furtuna până atunci. Chipul îi strălucea puternic şi ceva din privirea lui îl făcu să se teamă. Sten întinse mâna dreaptă şi-i acoperi ochii cu palma.

–Nu eşti bun de nimic, nu-i aşa? îi spuse apăsându-i fruntea cu putere, până ce ceafa i se lipi de piatra rece.

(Regatul sufletelor pierdute, Crux Publishing, 2016) mai multe

 

Reclame

2 gânduri despre „Stelarium – fragment iernatic

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: